Privind aceste lucrări ale Ancăi Volcinschi (fiica lui Raul Volcinschi, fost deținut politic), mi-am amintit de o rafinată observaţie din textul albumului de artă Grünewald apărut la Editura Meridiane în 1972 şi reeditat în 1985: “Sensul operei lui Meister Matthias nu este de a-l transpune pe om într-o lume a misterelor, ci, dimpotrivă, de a face imanent acest mister, adică de a-l prezenta omului ca pe cea mai zguduitoare realitate.”
Aceste lucrări ale Ancăi Volcinschi, nefiind icoane, fac ceva din ceea ce fac icoanele: deschid ferestre interioare către misterul celei mai zguduitoare realităţi.
Spaţiul sacru nu este nicidecum tema predilectă a artei Ancăi Volcinschi. Dar este cea mai însemnată temă. Şi nu doar a artei ei. Pentru că spaţiul sacru este locul esenţial al legăturii noastre cu Creatorul.
Aceste lucrări ale Ancăi Volcinschi se supun canonului pe care Paul Cézanne şi l-a fixat sieşi: “Quand je juge l’art, je prends ma peinture et la mets à côté d’un objet créé par Dieu comme un arbre ou une fleur. Si ça jure, ce n’est pas de l’art.”
Cézanne era creştin. Cézanne era un creştin practicant. Şi, delicat sufleteşte, el nu a fixat acest canon decît pentru propria artă. Pentru că este un canon dur, un canon care probează frumosul şi binele.
Reuşita plastică a artei Ancăi Volcinschi satisface toate canoanele artei, inclusiv pe acesta, după cum se poate vedea aici, în zbor înalt.
Şi această reuşită plastică, frumosul autentic, slujeşte perfect reverberaţiilor sacre.
Nu o să comit indelicateţea dezvăluirilor biografice. Dar este ceva de spus în mod apăsat. Comunismul era făcut pentru a malforma. Or, bine ancorată în normalitate prin duhul ce o preceda, Anca Volcinschi a traversat comunismul prezervînd binele şi frumosul. De aici, şi izbînda reverberaţiilor sacre.
Pentru că aceste pînze ale Ancăi Volcinschi se datorează decantărilor vieţii ei, ale ascendenţilor şi ale tuturor celor care, într-o sincronie fără de timp, au refuzat să trădeze chipul din ei care este chipul Celui de pe Cruce.
Căci acesta este chipul, asemănarea şi inspiraţia Ancăi Volcinschi.
Neinteresată de expunere şi nemuşcată de orgolii, dar pe de altă parte generoasă, Anca Volcinschi a acceptat rugămintea unor prieteni şi a venit la Bucureşti ca, prin amabilitatea Galeriei Romane, să ne bucure cu această expoziţie.
Mulţumim, Anca Volcinschi! (Lucian D. Popescu)
- Anca Volcinschi şi Reverberaţiile Sacre - 30 septembrie 2026
- Partidul Acțiunea Conservatoare anunță un plan pentru reunificarea României cu Republica Moldova - 29 septembrie 2026
- Societatea civilă și mediul academic susțin tot mai ferm abrogarea Legii Vexler - 28 septembrie 2026
