Slovenia a suspendat temporar miercuri administrarea vaccinului Janssen de la Johnson & Johnson împotriva covid după decesul unei tinere, a anunţat agenţia naţională de ştiri STA, care l-a citat pe ministrul sloven al Sănătăţii, Janez Poklukar, informează Agerpres.
Decizia survine în urma suspiciunii de complicaţii în urma vaccinării, a precizat ministrul citat de agenţie.
„Pacienta a prezentat cheaguri de sânge şi sângerări la nivelul creierului în acelaşi timp, terapia intensivă nu a avut succes’”, a spus Igor Rigler, neurolog la spitalul din Ljubljana, potrivit STA.
Precizăm că acest vaccin este administrat și în România. Până în momentul transmiterii acestei știri, autoritățile române nu au avut nicio reacție oficială legată de acest subiect.
- Dan Puric reacționează după anularea conferinței de la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău: „Sunt nevoit să-mi cer scuze” - 2 octombrie 2026
- Partidul Acțiunea Conservatoare anunță un plan pentru reunificarea României cu Republica Moldova - 29 septembrie 2026
- Societatea civilă și mediul academic susțin tot mai ferm abrogarea Legii Vexler - 28 septembrie 2026
