Sub președintele Javier Milei, Argentina a început să combată activ identitatea de gen și limbajul neutru asociat acesteia.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Buenos Aires, Manuel Adorni, a declarat că „în urma unei decizii a preşedintelui, vor începe demersurile pentru interzicerea exprimării de incluziune şi perspectiva de gen în toată administraţia publică naţională”, transmite AFP, citată de Agerpres.
El a explicat că nu se vor putea folosi caracterele prin care se evită indicarea genului în spaniolă – literele e sau x şi simbolul @ – şi nu se va utiliza inutil genul feminin, în toate documentele administraţiei publice.
„Limba care acoperă toate sectoarele este castiliana, spaniola”, a subliniat Manuel Adorni, adăugând că guvernul „nu se va angaja într-o dezbatere despre asta, deoarece se consideră că perspectivele de gen au fost utilizate şi ca un fond de tranzacţii politice”.
- Dan Puric reacționează după anularea conferinței de la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău: „Sunt nevoit să-mi cer scuze” - 2 octombrie 2026
- Partidul Acțiunea Conservatoare anunță un plan pentru reunificarea României cu Republica Moldova - 29 septembrie 2026
- Societatea civilă și mediul academic susțin tot mai ferm abrogarea Legii Vexler - 28 septembrie 2026
