Comemorare la Mărișel a victoriei lui Avram Iancu din 1849. Acțiunea Conservatoare, prezentă cu delegații din șase județe
Mărișel, Cluj – La Crucea Iancului din Mărișel a avut loc, ieri, ceremonia de comemorare a uneia dintre cele mai importante victorii obținute de moții conduși de Avram Iancu în timpul Revoluției de la 1848–1849.
La 5 iulie 1849, pe platoul de la Mărișel, aproximativ 500 de moți au respins ultima ofensivă a armatei maghiare în Munții Apuseni. În confruntarea purtată împotriva unui efectiv de circa 3.000 de honvezi și-a pierdut viața Pál Vasvári, poet și comandant al trupelor revoluționare maghiare. Victoria obținută de oamenii lui Avram Iancu a consolidat controlul moților asupra Apusenilor.
Manifestările comemorative au început cu un parastas de pomenire în memoria lui Avram Iancu și a Pelaghiei Roșu, urmat de ceremonia oficială de depunere de coroane. La eveniment au participat români veniți din mai multe zone ale Transilvaniei, alături de oficialități și reprezentanți ai unor formațiuni politice.
Potrivit organizatorilor, Acțiunea Conservatoare a fost cea mai numeroasă formațiune politică prezentă la comemorare. Delegații ale filialelor din Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Alba și Sibiu au depus o coroană de flori în numele partidului și al președintelui acestuia, Claudiu Târziu.
Înainte și după ceremonie, voluntarii Acțiunii Conservatoare au desfășurat o acțiune de strângere de semnături pentru abrogarea Legii Vexler.
Organizatorii au evocat și unul dintre mesajele atribuite lui Avram Iancu, potrivit căruia puterea românilor stă în unitatea lor, „ca un lan de porumb”, subliniind că acest îndemn rămâne actual și astăzi.
Ceremonia s-a încheiat cu un moment de reculegere și cu omagierea memoriei lui Avram Iancu și a tuturor celor care au luptat pentru apărarea românilor din Transilvania.

